Spre cunoaştere cu noi tineri proactivi

Viața este energie, efort, implicare și activitate. Prin activitate se nasc valori culturale care dezvoltă și condiționează umanitatea spre noi încercări și provocări. Acest lucru se întâmplă și în cea mai mare organizație din lume, AIESEC, coordonată de tineri voluntari. Această organizație urmărește activitatea tinerilor ambițioși și proactivi, care doresc să aducă un impact pozitiv în societate.

Astfel, la data de 16 aprilie, echipa locală de traineri AIESEC Chişinău, a preluat activitatea weekendul acesta, susținând așa-numitul Weekend de Pregătire, care are drept scop inducția membrilor recent recrutați în organizație. Aceasta s-a desfășurat în decursul zilei de sâmbătă, care a fost repartizată în câte trei sesiuni: AIESEC Way, AIESEC Structure și ultima, dar nu cea din urmă, I AM AN AIESECer, la care au fost invitaţi doi dintre alumni, tineri care și-au finalizat experiența AIESEC: Nicolae Apostu și Mihaela Roșcov.  Astfel, începând cu ora 10 dimineața și finalizând în după-amiaza zilei, membrii noi s-au familiarizat cu tot ce înseamnă această organizație.

222222222222

„Membrii noi mi-au părut foarte responsabili, iar acest lucru este de apreciat. Erau foarte atenți și flămânzi de informații. Am observat la ei că aspiră către posturi înalte, ceea ce înseamnă că au planuri de lungă durată în organizație și asta este foarte important. Ceea ce urmează să facem, este să cultivăm în ei proactivitatea și să o dezvoltăm”, a precizat Natalia Baxanean, Coordonatoarea Echipei Locale de Traineri.

Tinerii recent recrutați se pare că nu s-au plictisit de informația prezentată, ci dimpotrivă, aceștia sunt pregătiți să înceapă activitatea lor în AIESEC Chișinău, să contribuie și să aducă un impact pozitiv în societate. Acest lucru și-l dorește și Marius Adauge, student recent recrutat, anul II la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM:

„Weekendul de pregătire a fost foarte informativă, explicită și foarte interesantă, dat fiind faptul că mai mult de jumătate din informație era nouă pentru mine, îndeosebi istoria AIESEC. Cunoșteam câte ceva de la prietenii mei care sunt în organizație, însă informația prezentată astăzi mi-a fost foarte utilă. Am avut interacțiuni cu ceilalţi membrii noi, numele cărora am reușit chiar să le rețin. Sper ca această organizație să mă ajute în dezvoltarea personalității, iar la rândul meu, să ajut și eu la dezvoltarea societăţii.”

13020355_1124523024265484_7877136_n

După această zi informativă, urmează conferința locală Local Training Seminar, destinată tuturor membrilor AIESEC Chișinău, care are drept scop inducția membrilor recent recrutați în tot ceea ce înseamnă activitățile organizației, iar pentru membrii cu experiență – aprofundarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților. Dacă nu ai reușit să te înscrii acum, îți reamintim că AIESEC recrutează de două ori pe an: toamna și primăvara, iar noi te așteptăm la recrutarea din toamnă.

AIESEC Chişinău este o organizație coordonată de tineri pentru tineri, de aceea, suntem în căutarea studenților ce vor să contribuie la viziunea noastră: pacea și realizarea potențialului uman. Noi credem că fiecare tânăr merită o șansă pentru a-și dezvolta potențialul.

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *